Comarnic este un oras din judetul Prahova, Muntenia, Romania, situat in zona de contact a Subcarpatilor Prahovei cu prelungirile sudice ale Muntilor Baiu, extins in lunca si pe traseele de pe stanga raului Prahova, la 500-580 m altitudine.
Este situat la 52 de kilometri nord-vest de orasul Ploiesti. In zona de contact a Garbovei cu Subcarpatii, unde Prahova soarbe undele vaii lui Bogdan, spre nord, ale Saarului si Beliei la sud, se desfasoara Comarnicul.
Vatra orasului se inscrie pe ambele maluri ale Prahovei, ocupand terasa de lunca, si pe cea inalta, puternic fragmentata, precum si sectoarele de versant. Catre vest, dar mai ales catre est, zona se largeste luand aspectul unei forme depresionare, ocupand fragmentele de terasa la inaltimi de peste 70 m.
Orasul se ridica pe verticala intre 600 si 700 m, dar gospodariile izolate urca, ici-colo, la peste 1000 m. Privita de pe rama dealurilor avand culmi domoale, din partea estica si vestica, dar mai ales din nord, depresiunea este inconjurata de codrii verzi de stejar, fag si brad.
Natura a fost darnica cu acest tinut, conditiile climatice, favorizand mai ales dezvoltarea vegetatiei forestiere si a pajistilor. Pozitia matematica determinata de coordonatele de 25°42′ longitudine estica si 45°15′ latitudine nordica au facut sa apara si sa se dezvolte in valea de sus a Prahovei, la iesirea acesteia dintre munti, Comarnicul de astazi.
Situat in plina zona de interferenta carpato-subcarpatica, intre Sinaia (la nord), Breaza (la sud), Secaria (la est), si Talea (la vest), la o departare de 108 km de capitala tarii, Comarnicul a capatat o fizionomie aparte rezultata din varietatea peisajului si a resurselor mediului, a ocupatiilor, obiceiurilor si imbracamintei.
Expusa razelor solare tot timpul anului, adapostita de munti si dealuri, depresiunea Comarnic ofera un climat lipsit de umiditate si vanturi, cu un echilibru specific treptei Subcarpatilor.
Temeperaturile anuale inregistreaza valori cuprinse aproximativ intre +8° si +10°C, pe vai si +8° la +9°C pe inaltimi, iar precipitatiile ating 600-800 ml annual, avand mers regulat cu minimul in februarie si maximul in mai-iunie Reteaua hidrografica de pe teritoriul orasului este tributara raului Prahova, care-l strabate de la nord la sud pe o lungime de mai bine de 6 km. Chiar in extremitatea nordica Prahova primeste, paraul Valea lui Bogdan care-I formeaza hotarul cu Sinaia. Ceva mai la sud, nu departe de castelul domnitorului Gheorghe Bibescu, raul primeste paraul Floreiul. Intre cei doi afluenti s-a dezvoltat, in timp, un sat, azi cartier al orasului, caruia I s-a spus Posada. In aval, Prahova mai primeste paraul Cernica, Batraioara, Belia si Saaru.
Numele localitatii si a toponimiei din jur este legata de terminologia oierilor. Ca si Breaza, se pare ca acest sat a fost infiintat de mocanii transilvaneni care, in drumul lor catre baltile Dunarii poposeau aici. Si tot aici se facea si tunsul oilor, cel putin pina in secolul al XVIII-lea.
Atestat documentar ca sat, incepind cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni. In secolul al XVII-lea, asezarea trecea in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.
Carausia a constituit principala ocupatie a locuitorilor Comarnicului, asezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute in raza schelei Campina spre Brasov. O buna parte din comarniceni s-au indeletnicit cu aceasta ocupatie, transportind cu ajutorul cailor marfurile negustorilor pe potecile de plai, in samare, iar ulterior, dupa o oarecare amenajare a drumurilor, in chervane. Carausia comarnicenilor devenise un fel de monopol in cursul secolului al XVIII-lea.
Numele satului, ne spun filologii, vine de la ” comarnic “, cuvant cu care ciobanii din Tara Barsei numeau incaperea de la stana in care ei pastrau casul. Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intregeswc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezindu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului : Podu Neagului, Podu Lung, Podu Vartos, Poiana si Vatra Satului.
LACASE DE CULT
Schitul Lespezi.
A fost ridicat din temelie, din porunca vel spatarului Draghici Cantacuzino, in anul 1661, pe un tapsan al muntelui plesuva Mica, pe ruinele altuia mai vechi, cuprins apoi in viata spirituala a locuitorilor din satul Podu Neagului.
Cum se ajunge la el?
Cu trenul daca vii, cobori in halta Posada, mergi spre sud, pe linga calea ferata, apoi traversezi riul Prahova si , apucand pe o poteca serpuita, in mai putin de o jumatate de ora esti la schit. Daca vii cu autoturismul, treci linia ferata si raul Prahova prin fata Scolii elementare si, mergand pe poteca mentionata, in zece minute esti la schit.
La un loc cu cladirile din jur – casa parohiala si clopotnita – schitul mentionat este un pretios monument de arhitectura si de arta asezat in partea de nord-vest a Comarnicului. Are forma de trefla cu o turla, este lung de 13.5 m si lat de 5 m in exterior. Incepute la 1661, lucrarile de constructie au fost terminate abia in anul 1675, de catre fiul vel spatarului Draghici Cantacuzino. Zidurile groase de 1 m au fost construite din piatra si caramida prinse in mortar.
Arhitectura surprinde trecerea de la stilul bizantin vechi – lipsa pridvorului precum si a arcadelor laterale interioare de la naos – la stilul nou reprezentat aici de arcele din pronaos sprijinite pe console putin proeminente.